Am incercat sa inteleg cum este cu muzica de azi, comerciala. Concluzia la care am ajuns: manele electronice compuse de zeci de xeroxuri umane. Subiectele tratate (femei, bani, dusmani), versuri idioate, comparatii fara sens si un ritm anost sunt reteta succesului catre inima tinerilor, reteta adoptata cu succes de multe trupe si multi muzicanti supraapreciati.
Am facut o proba cu niste colegi de-ai mei: le-am dat sa asculte Him – „Wings of a butterfly” si Metallica – „Nothing else matters”, fara sa le arat numele melodiei si trupa si le-am cerut sa ghiceasca macar cine canta. Evident ca nu au stiut si evident ca au ramas impresionati cand le-am zis ca este vorba de aceste trupe dovada ca nu au habar ca există mai multe tipuri de Rock, fiind considerat mai violent decat hip-hopul si rap-ul (de altfel, ascultate destul de frecvent de cei frustrati de propria tara. Nu ii includ aici si pe ascultatorii de gip-hop sau rap ce, in general, nu au nimic impotriva cu celelalte genuri).
Perceptia asupra genurilor de muzica este una gresita, pana si popu-ul fiind considerat vechi sau trecut, ca sa nu mai zic de reggae-ul adevarat. Muzica seaca, cu un ritm continuu si cu cat mai putine si mai provocatoare versuri, dar cu un videoclip ce tinde spre pornografie reprezinta prezentul. Viitorul se arata mai urat: generatia Disney, scufundată in tristetea serialelor de genul „Pariu cu viața” se apropie, iar sexualitatea exagerata, sinuciderile si „inimile frante” ale pustimii se vor reflecta in muzica si toti care se cred „cu talenturi”, isi vor afisa creatiile seci, fara imaginatie, lumii intregi, care ii va promova pentru ca „na, asa este toti”.
Nu consider ca exagerez in vreun fel si voi continua sa promovez muzica buna desi stiu ca voi fi criticat de toti fitosii cu gura prea mare.